e-concept la Business Days

De câte ori te-ai întrebat care este rețeta de succes atunci când vine vorba de afaceri? Ce ar trebui să faci ca să prosperi și să te dezvolți? Sunt întrebări pe care și le adresează orice antreprenor.

Ei bine, nu există o rețetă, nu există un răspuns clar după care să te ghidezi, însă există oameni cu experiență, oameni care au încercat și au reușit, există experiențe de viață și există Timișoara Business Days, locul în care găsești persoane care au cunoscut succesul dar și pe cei care au învățat din eșec.

Vei descoperi nume grele care tratează subiecte legate de antreprenoriat și management, vei  petrece fiecare minut într-un mediu mai mult decât motivant, iar pe lângă oportunitatea de networking și acces la know-how bazat pe experiențe practice, noi cei de la e-concept custom solutions, venim în întâmpinarea ta cu workshopuri care tratează următoarele teme:

- Supply Chain Management

- Cum ne ajută tehnologia în optimizarea proceselor și eficientizarea afacerilor?

Deși în ultimii 20 de ani, toate domenile de afaceri au suferit modificari, unul dintre cele mai dinamice este cel al lanţului de aprovizionare.  Eficientizarea operaţiilor interne nu mai este suficientă pentru a putea a fi competitiv.  În prezent, pentru a fi competitive companiile trebuie să-şi transforme lanţurile de aprovizionare în lanţuri de valori.  Mai multe despre acest subiect o să îți dezvăluie consultantul de optimizare procese business și directorul de vânzări al e-concept, Andrei Son.

Companiile de top au înțeles că pentru a avea succes trebuie să își implementeze cea mai bună strategie de business.  În zilele noastre, o componență importantă a strategiei o reprezintă infrastructura software. Tehnologia informației vă ajută să eficientizați activitățile din cadrul companiei, să dați dovadă de flexibilitate și de scalabilitate, obținând astfel un avantaj competitiv. Din experiența a zeci de companii naționale, care în timp a devenit și experiența noastră o să vă dezvăluie Voicu Stoiciu, Director General e-concept.

Scopul Workshop-urilor este de a dezvolta abilități manageriale și antreprenoriale necesare perioadei dificile pe care o traversează economia mondială, oferind atât exemple și studii de caz, cât și ateliere de lucru interactive cu cei mai buni traineri și specialiști ai momentului printre care Voicu Stoiciu, Bogdan Comănescu, Cristian Onețiu, Andrei Son, Marius Ghenea, Florentin Banu, Ovidiu Șandor, Mihaela Stroe, etc.

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email

Boom-ul magazinelor online și avantajul lor

De o vreme încoace absolut în orice parte întorci capul ești asaltat de fel de fel de mesaje cu tentă persuasivă care au un singur scop: acela de a vinde. Pe lângă faptul că oamenii sunt tot mai îndemnați să aleagă un produs, mai avem parte și de multe oferte care de care mai atractive. E un lucru bun aș spune eu. La ce vreau să ajung însă este următorul lucru: de câțiva ani încoace a mai apărut un concurent, și anume internetul.

Cu toți suntem conștienți de puterea internetului, e deja o poveste veche pe care nu are rost să o repet, noutatea însă constă în alegerea oamenilor de a cumpăra tot mai mult prin acest mijloc.
Numărul magazinelor online este în continuă creștere și putem cumpăra de pe internet orice produs ne dorim. Nici nu trebuie să ne deplasăm din fața calculatorului, pentru că atât comanda cât și plata și livrarea se fac fără să ieșim din casă.

Comerțul online câștiga tot mai mult teren față de cumpărăturile tradiționale, arată un studiu online, potrivit căruia disponibilitatea de a cumpăra non-stop și evitatarea aglomerației din magazine sunt printre cele mai importante cauze ale acestei tendințe.

Iată care sunt avantajele magazinelor și ale shoppingului online:

Comoditatea: Unul dintre cele mai evidente avantaje ale cumpărăturilor online este comoditatea consumatorului. În fața calculatorului suntem scutiți de aglomerația dintr-un magazin. De multe ori magazinele online oferă reduceri și promoții pe care nu le găsim în magazine sau mall-uri.

Deschis Non Stop: Din magazinul online nu ne dă nimeni afară, nu există ora de închidere și nici nu trebuie să ne grăbim să ajungem până la o anumită oră. Putem face cumpărături în funcție de propriul timp liber.

Economii: Shoppingul online ne ajută să economisim mult mai mult decât prin reduceri și oferte. Nu trebuie să ne deplasăm, astfel încât economisim combustibil.

Lipsa vânzatorului: Cumpărăturile online ne scutesc de neplăcerea de a fi tot timpul urmărit de un vânzător. În plus, nu ne bate nimeni la cap să cumpărăm un anume obiect. Alegerea ne aparține în totalitate.

Prețurile: Din moment ce nu trebuie să cheltuiască nimic pe chirie, angajați, reclame și altele, prețurile pe care le oferă sunt considerabil mai mici față de cele din magazinele tradiționale. De asemenea, în cazul cumpărăturilor online, putem compara prețurile mai multor furnizori și putem beneficia de cele mai bune oferte.

Fără limite: Nici măcar cel mai mare mall nu poate avea de toate. Și chiar dacă ar avea, ar fi foarte greu și ne-ar lua o grămadă de timp să găsim produsul de care avem nevoie. Alegerile sunt nelimitate și putem trece în revista fiecare produs și putem citi diverse păreri și recomandări despre el. Alegerea și diversitatea sunt nelimitate.

Cel mai puțin invocate au fost motivele legate de existența produselor pe stoc și de disponibilitatea informațiilor despre marfa căutată. Dacă aveți alte păreri sunt pregătită să le dezbatem chiar aici.

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email

După furtună vine și vreme bună

Pentru că zi de zi se întâmplă să răsfoim electronic câte o pagina fie ea de business, monden sau pur și simplu pentru a verifica vremea, este mult probabil ca de fiecare dată să ne lovim de fel de fel de informații. Astăzi am găsit un articol interesant despre cele mai profitabile afaceri care va să vină după criză. Nu sunt eu în măsură să spun dacă criza a trecut sau nu, însă pot să vă transmit și vouă informațiile care mie mi-au atras atenția.

Conform cifrelor, studiile arată că cele mai promițătoare afaceri sunt situate în top astfel :

1. Fruntaș este domeniul tehnologiei (internet și soluții software)
Argumentele care vin în favoarea acestui domeniu sunt următoarele: în primul rând internetul este recomandat de gradul încă mic de penetrare în special în mediul rural. Soluţiile tehnologice vor fi dintotdeauna asociate cu dezvoltarea mediului privat în general, fie că vorbim de gestionarea bazelor de date ori de diferite feluri de aplicatii. Este tot mai clar pe zi ce trece că nu putem progresa fără să investim în tehnologie, care la randul ei taie din costuri şi duce la creşterea rentabilităţii.
Motivul pentru care m-am oprit mai mult asupra acestui subiect este cererea foarte mare de profesionisti IT pe piață. Fiindcă suntem o companie care activiază în acest domeniu ne-am tot lovit de aceasta problema si pot spune că încă continuăm acțiunea de recrutare de programatori (ce-i drept cu experiență), însă ne este destul de dificil. Competiția este acerbă, apar tot mai multe companii în acest domeniu, lucru care atestă nevoia de instruiți IT.

2. Proiecte finanţări europene: Fondurile europene nerambursabile sunt de câțiva ani încoace o sursă ușoară de bani. Devine pe zi ce trece tot mai profitabil să scrii proiecte și să încasezi bani care să te ajute la dezvoltarea unei idei în afaceri. Nu știm dacă este o afacere pe termen lung, însă de moment și în viitorul apropiat reprezintă o sursă bună de venit.

3. Imobiliare: Deși a fost unul dintre cele mai afectate domenii în timpul crizei si a simțit efectele tulburări economice din plin, orice s-ar spune, continui să cred că foamea de locuinţe este încă departe de a fi satisfăcută. E cât se poate de clar ca domeniul construcţiilor aduce după el toţi jucătorii din industriile conexe, lucru destul de important în crearea de locuri de munca, și chiar dacă o perioadă această piață a stagnat, în curând aceasta va începe să crească și să se dezvolte.

4. Servicii financiare: Pentru că acest top a fost alcătuit pentru viitorul apropiat putem pune bază ca acest domeniu merge mână în mână cu dezvoltarea afacerilor. În general orice idee de afacere este strâns legată de finanţări. Dacă business-urile merg, băncile dau bani şi invers, altfel ar fi destul de greu să urci pe scara ierarhică dacă nu ar exista finanțări. De aici trag concluzia că serviciile financiare vor ocupa un loc important în economie.

5. Infrastrucură: Poate că este puțin prematur să vorbim de investiții masive în infrastructură, mai ales fiind vorba de țara noastră. Cred că motivul pentru care a fost introdus acest domeniu în top este faptul că întradevăr se fac bani din infrastructura dar cu siguranță la un alt nivel, nu e cazul sa detaliem acum, putem să sperăm că peste ani acest domeniu va fi profitabil pentru o masă mai largă de oameni.

Acestea este rezumatul pe care eu le-am schițat în urma materialului citit, dacă voi aveți alte păreri, aștept să întocmim aici o listă de “previziuni”.

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email

Povestea unui LIKE in plus

Povestea unui LIKE in plus, povestita chiar de Voicu Stoiciu, CEO e-concept, va putea fi ascultata LIVE numai la Social Spark, in 24 martie 2011, ora 19:00, la Hotel Timisoara. Inscrie-te gratuit la acest eveniment pe www.socialspark.ro.

Te asteptam cu drag!

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email

De ce sa-ti optimizezi procesele de business?

optimizare procese de businessProcesele de business trebuie optimizate continuu pentru a evita anumite pierderi. Cine spune asta?

Toate companiile de succes care de-a lungul timpului au constatat ca fara optimizare nu se poate.

Ca sa intelegem procesul am sa fac acum introducerea peste care am sarit. Prin urmare orice companie este un organism viu si trebuie tratat ca atare. Este important sa intelegem ca procesele au un ciclu de viata si anume de la conceperea initiala, pana la functionarea operationala.

Activitatea complexa a unei organizatii indiferent de domeniul in care activeaza cuprinde o serie de procese care indiferent de natura lor trebuie frecvent masurate si analizate. In acest context problema gestionarii tuturor proceselor devine automat mai greoaie de vreme ce compania tinde sa creasca. Fiecare manager se gandeste mai ales pe vreme de criza si nu numai cum sa-si creasca performanta si cum sa-si reduca costurile. Acest lucru este posibil printr-o mai buna monitorizare a activitatii cu ajutorul sistemelor informatice.

Un articol pe care l-am citit spunea asa fata de anul 2008 se observa o crestere a interesului de analiza/redesign pentru toate tipurile de procese. Astfel, chiar si procesele pentru care acum doi ani exista un interes foarte scazut ajung in 2010 sa fie planificate, in curs de desfasurare sau chiar finalizate.

Modelul dupa care se ghideaza mai nou tot mai multe organizatii cuprinde urmatoarele etape: analizeaza, transforma si monitorizeaza. In concluzie interesul fata de control si de a investi cat mai mult in optimizare creste.

Iata 5 lucruri pe care sa le iei in calcul atunci cand vine vorba de optimizare.

1. In primul rand, trebuie sa iti alegi un consultant. Consultantul este piesa cea mai importanta in realizarea proiectului deoarece acesta poate sa iti ofere o solutie viabila sau una mai putin potrivita necesitatilor organizatiei tale. Pentru ca particularitatiile tale de business sunt unice, cauta-l pe cel care le intelege cel mai bine.

2. Este absolut necesar sa se faca o analiza riguroasa a activitatii desfasurate in organizatie. Concret, se face o evaluare a tuturor proceselor care se doresc informatizate. Fara acesta activitate de evaluare, va fi extrem de dificil procesul de alegere a unei solutii potrivite.

3. In mediul de azi companiile sunt nevoite sa schimbe continuu si sa evolueze pentru a ramane in frunte sau pentru a-si depasi concurenta. Pentru a maximiza investitia este vital sa se mentina continuu software-ul prin efectuarea de actualizari regulate si upgrade-uri. Daca aceste lucruri nu sunt luate in calcul s-ar putea ca sistemul nostru sa fie depasit de situatie, iar informatia sa ajunga la noi mult mai greu decat ar fi trebuit.

4. Un alt lucru care poate nu a fost luat in calcul suficient de mult sunt cunostintele de folosinta ale utilizatorilor. Multi pierd din cauza ca nu exista o pregatire sanatoasa in aceasta privinta. Drept urmare este recomandat ca din cand in cand sa se faca o instruire mai ales a utilizatorilor noi si cel putin o evaluare a celor care il folosesc deja. Un sistem software performant, fara oameni instruiti sa il foloseasca, este ineficient.

5. Trebuie luat in calcul foarte serios o infrastructura solida pentru a sprijini sistemul de punerea in aplicare, mai ales atunci cand se doreste mereu alte si alte schimbari. Un lucru major in ceea ce priveste implementarea este optimizarea modulelor deja detinute. Aici e nevoie de o identificare atenta a nevoilor dar si eliminarea a lucrurilor inutile care se suprapun particularizari.

Optimizarea proceselor de business a devenit tot mai necesara, iar nevoia de informatie este indispensabila, important e ca pasii inspre alegerea unei solutii sa fie cat mai corecti facuti. Majoritatea managerilor au inteles ca o solutie software adaptata corect la nevoile lor le ofera un avantaj competitiv asupra rivalilor. In ceea ce priveste multumirea in urma investitei facute, organizatiile cu care noi ne-am intersectat de-a lungul timpului s-au declarat pe deplin satisfacute. Cat despre nemultumiri in ceea ce priveste tot acest proces de optimizare mi-ar face placere sa discutam.

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email

Redescoperirea lui TEDx la Timisoara?

e-concept la TEDxTimisoaraA venit din nou TEDx la Timisoara si pentru ca pana acum am ratat evenimentul, mi-am spus ca de data asta trebuie sa fiu de fata. Ei bine impreuna cu colegii mei am hotarat ca trebuie sa fim prezenti la eveniment si asa a fost.

Pentru ca locurile au fost limitate si poate unii nu au reusit sa ajunga, am scris un scurt material, pe care doresc sa vi-l impartasesc.

Evenimentul avea sa inceapa la ora 15:00 in DAOS club. Am ajuns acolo putin mai repede pentru check-in. Am fost invitati sa patrundem in sala de asteptare, o sala de club, dotata cu tot ce trebuie, de la bar si mese de lemn, pana la reflectoare si mult fum. Era normal, eram intr-un club, nimic neobisnuit, in afara de faptul ca am fost uimita putin de locul intunecos in care am fost primiti, parca nu se potrivea deloc locatia umbroasa cu evenimentul ce avea sa inceapa. Trecand peste aceste aspecte am mai schimbat o vorba, doua cu oamenii cunoscuti pe care i-am intalnit acolo. Am constatat ca nu doar noi avem impresia ca localul nu e cel mai potrivit.

In timp ce aflam pareri si schimbam impresii, asteptam sa inceapa programul. Din pacate acest lucru nu s-a intamplat prea curand. Trecuse o ora de cand ne doream sa ne asezam in sala in care avea sa se desfasoare speakeri anuntati.

Lumea a inceput sa se adune in fata usii care ne dadea accesul in cealalta sala. Dupa mai bine de o ora si jumatate am fost anuntati ca programul o sa inceapa, ca lucrurile s-au rezolvat si ca ne putem aseza pe scaune. Ne-am inghesuit si noi sa intram cat mai repede ca sa prindem un scaun cat mai aproape de scena, asta pentru ca sala mica in care am intrat ne dadea impresia ca sunt mai putine scaune decat oameni. Intr-un final toata lumea s-a asezat, locuri au fost destule, iar organizatorii au dat startul.

In prima parte a evenimentului au urcat pe scena oameni care au realizat ceva in viata si care aveau lucruri de impartasit, precum:

Horia Colibasanu (primul roman care a urcat pe varful K2, al doilea ca inaltime din lume), Sorin Ciurariu (fost arhitect-sef al Timisoarei) , Florentin Banu (antreprenor si fost campion de badminton), Virgiliu Pop (cercetator la Agentia Spatiala Romana si membru International Institute of Space Law), Ioan Ometa (parintele acupuncturii in parta vest a tarii), si Daniela Reisz (explorator si medic neurolog).

Desi tema de anul acesta se numea “The Rediscovery of Wonder”, am aflat in mare parte despre realizarile fiecarui vorbitor, multe dintre discursuri nu au avut mai nicio legatura cu tema evenimentului. Din punctul meu de vedere pe langa problemele tehnice pe care speakeri le-au intampinat atunci cand doreau sa-si prezinte materialul, discursurile au fost slab pregatite si nu au transmis nimic. In schimb pot sa spun ca m-am bucurat sa aflu ca in Timisoara exista oameni cu vointa care au realizat lucruri mari.

Din cauza frigului ingrozitor si a plictiselii, dupa discursul lui Florentin Banu (in sfarsit un discurs inspirational foarte bun) am hotarat sa plec. Am inteles ca in a doua parte s-au transmis discursurile celor din statele unite, printre care a fost si Bill Gates.

Desi s-a spus ca peste 100 de timisoreni au redescoperit minunile la TEDx Timisoara, eu as putea sa va spun ca evenimentul a fost slabut pregatit, iar singurul lucru pe care l-am descoperit acolo a fost “asa nu”.

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email

Ce nu v-a placut la conferinta ecomTim?

e-concept la ecomtimDupa participarea la un astfel de eveniment, am vrut neaparat sa scriu si eu o “recenzie”. M-am gandit sa folosesc zicala “dupa razboi multi viteji se arata”si iata-ma aici.

Pentru ca Timisoara nu a prea avut parte pana acum de multe astfel de evenimente, trebuie sa dau un 10 celor care au avut aceasta initiativa. Nu ma feresc sa spun ca mie mi-a prins foarte bine aceasta conferinta. Fara sa mai precizez ca a fost prima conferinta regionala de e-commerce (deja stiti), o sa trec direct la detalii. Organizarea a fost buna, am ajuns printre primii acolo, deci pot sa va spun ca am observat tot de la inceput pana la final. Ce sa mai”¦ lumina buna, scaune confortabile, incet, incet sala s-a umplut, multa lume s-a adunat si evenimentul a inceput. Pot sa va spun ca desi lista de speakeri arata bine , in cele din urma nimeni nu ne-a dezamagit (prea tare).

A inceput Marius Ghenea (Presedinte Asociatia Romana a Magazinelor Online- ARMO). El a deschis conferinta cu un discurs despre strategii de crestere pentru afaceri online. Nu pot sa spun ca am gasit in aceasta prezentare exemple de strategii sau lucruri de care sa nu fi auzit pana in momentul de fata. Pot insa sa spun ca mi-a placut faptul ca s-a pus accentul pe time management, s-a scos in evidenta neglijarea in ceea ce priveste focalizarea pe cele mai importante lucruri din business. Prezentarea lui m-a convins ca unui business nu trebuie sa-i lipseasca un plan de cash flow si un sistem de rapoarte bine pus la punct.

Dorin Boerescu (CEO 2Parale) a fost cel de-al doilea vorbitor. De la el am aflat ca 3% din populatia Romaniei a cumparat online in 2010 si ca 56% din cumparaturile online se fac in timpul orelor de lucru 9-18. Pentru cei care nu au fost prezenti la ecomTim si vor sa afle ce s-a petrecut acolo, va mai pot spune ca din prezentarea lui Dorin am aflat ca majoritatea tranzactiilor se fac in afara programului magazinelor, drept urmare exista o nevoie de suport (chat, telefon) chiar si pe timp de noapte. Din punctul meu de vedere acest discurs a fost unul bine pus la punct, cu statistici si informatii relevante.

Daniel Nicolescu (CEO Gecad ePayment). Tema despre care a discutat domnul Nicolescu s-a numit Povestea unei promotii de succes. El a dat un exemplu bun referitor la cat de mult poate creste un discount de 10% vanzarile unei companii. Se pare ca in online compania respectiva a reusit cu acest discount de 10 % sa creasca vanzarile cu 300% intr-o luna.

A urmat Dan Bulucea (Country Manager Google Romania), as spune eu, poate cea mai asteptata prezenta de la eveniment. Prezentarea a fost una draguta, interesanta, nu am gasit aici informatii care sa-mi fie de un real folos. Am retinut insa din acest discurs cat de important este sa ne identificam cu modul de viata al consumatorilor, sa-l lasam pe el sa aleaga, chiar sa-si personalizeze produsul daca se poate. O prezentare marca Google.

Cem Tunakan (Managing Director Groupon Romania). A fost un discurs publicitar daca pot sa-i spun asa, nu mi-a placut acest lucru. Mi-a placut ca a renuntat la discursul pe care il pregatise initial, pentru ca dupa cele spuse deja probabil si-a dat seama ca discursul nu-si mai gaseste utilitatea. A ales sa nu ne plictiseasca cu o prezentare lunga, a exemplificat scurt si la obiect cum poate compania Groupon sa ajute la cresterea unui business, iar pentru asta e de apreciat.

Doru Panaitescu (Consultant online). Speaker-ul cu numarul sase a vorbit despre mixul de media si a prezentat o serie de principii importante pentru prezenta in online. Pentru ca e o lista destul de lunga, aleg sa-l precizez pe ultimul, si anume principiul masurarii. Asa cum am invatat si eu de la Doru, tine-ti minte atunci cand faceti o campanile in online, masurati tot ce se poate, este cat se poate de folositor pentru business.

Cristi Manafu (Owner & Consultant The Connector). Cristi ne-a obisnuit cu prezenta lui la Timisoara si asa vioi cum il stim a tinut scurt si concis un discurs despre cum sa te diferentiezi in social media. Ei bine eu de la toate prezentarile de pana acum, am inteles ca nimeni nu stie exact cum sa faci acest lucru, ci doar ce ar fi bine sa faci pentru a te diferentia. De la Cristi am notat urmatorul lucru : sa scoatem in evidenta ce anume diferentiaza produsul nostru, sa gasesti lucru care te face pe tine special si sa-l pui in evidenta. Inca un lucru de retinut pentru business-ul online, este ca anul 2011 va fi anul f-commerce, latura care ar trebui cat mai mult exploatata.

Bogdan Apostol a tinut o cuvantare despre mobil commerce care pe mine personal nu m-a prins. Pot sa spun doar ca a fost prea mult, text, prea multa informatie intr-un timp mult prea scurt.

Adina Vasilescu a fost singura prezenta feminina dintre speakeri si parca cea mai timida. O prezentare care a inceput cu un pic de publicitate, care mi-a spus un singur lucru si anume creeaza o experienta (informeaza si influenteaza) si care s-a incheiat cu un slogan care imi place “Sell today, brand always”.

Despre comunitatile online si deciziile de business a incercat Alin Popescu (Managing Partener Avocatnet.ro) sa ne povesteasca cate ceva. Prezentarea lui a definit importanta feedback-ului si desi nu a spus lucruri noi, modul in care a facut-o mi-a placut foarte mult.

Cei din urma vorbitori au fost Bogdan Manolea (Director Executiv APTI) si Andrei Radu (Director General Link2eCommerce). Din nou un discurs in care a fost multa publicitate, s-a vorbit de Gala Premiilor eCommerce, de proiectele de viitor pe care acestia le au si despre incredere.

Un lucru care mi-a placut a fost faptul ca in mare parte speakeri au avut grija sa-si adapteze discursurile in functie de timpul si de lucrurile care s-au mai spus. Au cautat interactiune si au incercat sa nu plictiseasca. Grija fata de public s-a vazut si a contat, iar anii de experienta din spatele vorbitorilor si-au spus cuvantul. A fost o conferinta care in general a placut, si spun asta pentru ca am tras cu urechea si am auzit acest lucru de la mai multa lume. Desigur ca nu toate discursurile au fost palpitante si pline de informatie relevanta, dar pot sa va spun ca eu la fiecare am notat cate ceva.

Daca ati fost acolo si nu sunteti de acord cu mine, va propun sa intocmim mai jos o lista a momentelor proaste, sau care voua personal nu v-au placut. Daca nu avem lista, inseamna ca mai vrem asa evenimente.

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email

Oamenii senzationali care au scris istoria in business

Money GeniePentru ca am citit in ultima vreme despre marile genii ale lumii si nebunia lor, m-am gandit sa fac un material despre asta. In scurt timp m-am razgandit. De la o cautare la alta am gasit un top al celor mai puternici oameni de pe pamant. Din prima am stiut ca acesta va fi subiectul meu, mai ales ca printre cei enumerati sunt exemple reprezentative in ceea ce priveste business-ul. Am lasat deoparte nebunia lui Van Gogh si viata lui Einstein. Am cautat sa vad cum au reusit oamenii acestia in business-ul lor. Pentru ca numarul lor este destul de mare, am facut o selectie. Iata care sunt cele 5 exemple pe care eu le-am ales.

John D. Rockefeller (1839 – 1937) – 323,4 miliarde de dolari
Multi se intreaba cum s-ar fi descurcat domnul Rockefeller in zilele de criza mondiala. In 1870, el a fondat Standard Oil si, in curand, a inceput sa domine industria. Rockefeller a fost primul miliardar al Americii. Si el a donat bani pentru medicina, educatie, stiinta. Daca e sa facem o analiza a trecutului sau o sa vedem ca Rockefeller nu a fost un baiat de bani gata care sa aiba sprijinul lui tata pentru a reusi in afaceri. El a fost angajat mai intai ca baiat de pravalie, a devenit un contabil talentat si un organizator deosebit de riguros, fapt ce i-a permis sa-si deschida propria bacanie. Simtind ca viitorul apartine autovehiculelor cu motor, si implicit combustibililor, el a inceput sa fie interesat de extractia de petrol. A murit de arterioscleroza pe 23 mai 1937, la varsta de aproape 98 de ani!

Cornelius Vanderbilt (1794 – 1877 ) – 178,4 miliarde de dolari
Nu e obligatoriu sa joci cinstit ca sa ajungi bogat. Preturi incorecte, jocuri de culise, mitocanie, pe toate le-a avut Cornelius. Cornelius a renuntat la scoala la varsta de 11 ani, iar la 16 ani a decis sa isi dezvolte propria afacere. Pentru ca pana atunci el lucra pe feribotul tatalui sau, a hotarat sa renunte si sa ofere proprile servicii in acest domeniu. In timp a construit o avere din transporturi, de la cele maritime, pana la cele pe calea ferata. In 1862 a inceput sa cumpere sine de cale ferata. Desi avea deja 70 de ani, Vanderbilt a facut grosul averii din aceasta afacere. Cred ca viata lui Vanderbilt evidentiaza foarte bine legile nescrise ale businessului, el ne arata ca si asa se poate.

Bill Gates (1955 – prezent ) – 124 de miliarde de dolari
Bill Gates este un impatimit al calculatoarelor si a software-ului. E cunoscut faptul ca atunci cand a fost admis la scoala Lakeside el s-a lipit de calculator si in timp de o saptamana l-a intrecut chiar pe profesorul lui in domeniu. La scurt timp dupa, la numai 13 ani, a scris primul lui program. Bill Gates a explicat formula sa de 5 puncte pentru a atinge succesul: 1. pasiune, 2. inteligenta, 3. integritate, 4. o echipa buna si 5. spirit de conducere. Ideea e ca trebuie sa-ti descoperi pasiunea si sa faci ceea ce-ti place pentru a reusi in viata. Eu zic ca e un model demn de urmat. Domnul Microsoft si-a donat o parte importanta a averii, dar e inca printre cei mai bogati.

Warren Buffett (1930 – prezent) – 62 de miliarde de dolari
Sa va spun doar ca, desi si-a castigat averea cu mare munca, e si un mare filantrop. Atat de mare, incat procente importante din averea sa au mers catre fundatii de caritate. 31 de miliarde de dolari, mai precis, au fost varsate in conturile celei deschise de un alt miliardar, Bill Gates. Buffett locuieste in aceeasi casa pe care a cumparat-o in 1958, cu 31.500 de dolari. Nu are sofer personal si nici nu a angajat o firma de paza pentru protectia personala.

Desi detine cea mai mare companie de avioane personale din lume, Buffett nu zboara cu un astfel de avion si, de obicei, evita pe cat se poate socializarea cu elita de pe Wall Street. Totusi, in randul investitorilor, este o celebritate. Cand vorbeste, pietele incep sa se miste. Scrisoarea sa anuala catre actionarii Berkshire Hathaway este lectura obligatorie pentru toti studentii de finante. Cred ca domnul Buffett este cel mai bun exemplu de modestie in afaceri.

Marshall Field (1834 – 1906 ) – 63,7 miliarde de dolari
Orice ar fi, clientul dicteaza! Aceasta a fost filosofia de la care a plecat Marshall. A dezvoltat lantul de magazine Marshall Field and Co. in Chicago, in timpul Razboiului Civil si a fost un pionier in comert. Printre masurile introduse de el la magazinele sale a fost si posibilitatea returnarii marfii si vanzarea la pret de producator. El a imortalizat sloganul care ne place atat de mult, si anume “Give the lady what she wants”. Omul care a castigat miliarde de dolari a inceput de jos, la numai varsta de 17 ani acesta s-a angajat intr-un magazin de textile.

Acum cateva zile cineva mi-a spus ca toata lumea isi doreste sa fie in varf si mi-a mai spus ca nu acesta e cel mai important lucru, ci important e cum ajungi acolo, drumul pe care ti-l croiesti. Ei bine cred ca toti cei din topul meu ar spune acelasi lucru. Tu cu cine rezonezi, ce personaj din zona de business te face sa-l invidiezi?

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email

TOP 10 greseli ale beneficiarilor in implementarea solutiilor software

Astazi m-am gadit sa vin in ajutorul managerilor care planuiesc sau sunt deja in procesul de implementare a unei noi solutii software (indiferent de natura ei), pentru a le maximiza sansele de reusita. Asa ca v-am pregatit lista celor mai frecvente greseli care duc de obicei la proiecte de implementare esuate.

Este adevarat ca este responsabilitatea furnizorului sa se asigure de succesul implementarii dar sunt multe aspecte care tin de tine ca beneficiar. Banii poti sa nu-i mai platesti in caz de esec, dar timpul pierdut nu ti-l mai da nimeni inapoi.

Pentru a avea lista la indemana, iata si varianta PDF a TOP 10 greseli ale beneficiarilor in implementarea solutiilor software.

“Feel free to call us”, cum zice americanul, daca ai orice intrebare. Azi vom impartasi cu placere din experienta noastra.

(Pentru a vedea imaginea la dimensiune normala, da click pe aceasta)

TOP 10 greseli ale beneficiarilor in implementarea solutiilor software

*Printeaza acest chestionar si la prima sedinta de proiect incearca sa bifezi daca ai reusit sa eviti sau nu greseala.

**Pe subiectul greselii 1 poti citi si Lista top secret a greselilor in alegerea unui software

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email

Top 10 filme inspirate din business. Viata bate filmul?

Wall Street La fel cum o carte buna transmite mai mult decat un mesaj, poate chiar sa fie un factor de motivare in viata, la fel un film bun poate sa-ti inspire mai mult decat o idee. De-a lungul timpului s-au facut topuri peste topuri cu cele mai vizualizate filme si au fost premiate o multime de ecranizari, multe dintre ele chiar bazate pe povesti adevarate.

In incercarea de a gasi un film bun care sa ma inspire, am dat peste o lista despre cele mai bune filme despre business facute vreodata. Iata cateva titluri care au reprezentat un real succes si care inca sunt interesante pentru cei care le vad pentru prima data:

  1. Wall Street (1987)
  2. Glengary Glen Ross (1992)
  3. Boiler Room (2000)
  4. Working Girl (1988)
  5. Pursuit of Happyness (2006)
  6. Office Space (1999)
  7. The Godfather I/II (1972,1974)
  8. Network (1976)
  9. Jerry Maguire (1996)
  10. Trading Places (1983)

Chiar daca nu le-ai vazut pe toate, cu siguranta ca ai vazut cel putin unul. Toate acestea au povesti care cuprind momente desavarsite, parca rupte din realitate (unele chiar reale), motiv pentru care le consider benefice pentru motivarea fiecaruia dintre noi. Iata actiunea  pe scurt a preferatelor mele 5 filme din aceasta lista.

Wall Street – povestea succesului, declinului si in cele din urma a redresarii unui tanar ambitios, care devine protejatul unui geniu financiar si afacerist lipsit de principii morale.Acesta il invata sa faca bani prin orice mijloace: “World is a jungle, boy, here is jungle too”. Bursa este prezentata ca un cocktail de bani, putere, inselatorie, noroc sau ghinion si lacomie, in care jucatorii devin niste hiene ce intra intr-un cerc vicios din care nu mai pot iesi.

Glengarry Glen Ross – O poveste simpla avand ca tema principala vanzarile: cumpara – investeste – pacaleste – dar fii mereu in castig, dublata de una profund umana: supravietuirea. Povestea este simpla, intr-o agentie imobiliara new-yorkeza. Angajatii sunt motivati cu un concurs de vanzari cu premii: o masina, un set de cutite de friptura si… concedierea. Tensiunea creste in randul agentilor care se revolta impotriva acestei masuri dar fiecare urmareste sa isi realizeze planul propus prin mijloace proprii: mituire, furt, minciuna, complot.

Boiler Room – Construit pe structura celebrului Wall Street, acest film exploateaza intr-un mod visceral tema lacomiei din lumea finantelor new-yorkeze. O poveste in care morala, bunul simt, loialitatea, sunt doar vorbe goale. Filmul reflecta sensibilitatea unei generatii si criza prin care trece aceasta, aducandu-te mai aproape de viata de pe Wall-Street si de o mentalitate de invingator, care nu trebuie totusi sa calce peste cadavre pentru a reusi.

Office Space – Daca va urati locul de munca, seful, programul, biroul, dosarele peste dosare, rutina de zi cu zi, uitati-va la acest film. Aceasta comedie excelenta trateaza cosmarul unui angajat al unei companii de software, care nu reuseste sa faca fata stresului zilnic provocat de slujba mizerabila pe care o are sau de relatia personala compromisa. Raspunsul la problemele lui pare sa fie o terapie prin hipnoza, insp, spre surprinderea lui, acesta este doar punctul in care probleme mari incep sa apara. Decide sa demisioneze exact in momentul in care firma trece printr-o criza ingrozitoare. Este un film complet interzis tinerilor care-si cauta cariera in companiile multinationale!

Pursuit of Happyness – Bazat pe o poveste adevarata, filmul urmareste intamplarile reale prin care trece Will Smith, extrem de inteligent si talentat, dar caruia i se refuza sansa vietii. Ramas fara casa, nevasta, sub amenintarea inchisorii si cu un copil in custodie, acesta face un adevarat efort de vointa, depasindu-si limitele si profitand de toate oportunitatile, urmandu-si telul spre “good life”. Este un film incurajator pentru oricine viseaza sau crede in povestile de succes. Oricat de greu ar fi sa-ti urmezi visul, trebuie sa ai puterea sa treci mai departe, iar eforturile si credinta iti vor fi rasplatite. Mai ales ca stimulentul eroului este dragostea si increderea pe care i-o arata permanent fiul sau.

Eu de fiecare data cand m-am uitat la unul dintre aceste filme am avut niste momente de deja-vu senzationale. Tu pe care le-ai vazut? Te-ai identificat cu vre-un personaj? Te-au inspirat atat de tare incat ai “furat” vre-un siretlic pe care sa-l folosesti in businessul tau?

Arata si altora ce ai descoperit!
  • LinkedIn
  • Facebook
  • Twitter
  • Yahoo! Buzz
  • PDF
  • Print
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Add to favorites
  • Yahoo! Bookmarks
  • Google Bookmarks
  • Slashdot
  • Suggest to Techmeme via Twitter
  • email